Anchetă la Penitenciarul Iași după ce un deținut s-a spânzurat după 3 zile de închisoare

Anchetă la Penitenciarul Iași după ce un deținut s-a spânzurat după 3 zile de închisoare

Bărbatul era în perioada de carantină și era condamnat la 2 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare pentru furt calificat. Incidentul a fost descoperit la ora 12 și 40 de minute.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași, asistentul unității a intervenit imediat și a fost solicitat și un echipaj SMURD.

„Imediat a fost sesizat și Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Iași care au venit la fața locului pentru cercetări suplimentare. Despre incident a fost informată și familia persoanei în cauză. Bărbatul de 47 de ani era încarcerat de pe 16 noiembrie, fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani, 8 luni și 20 de zile pentru furt calificat. Persoana încarcerată era singură în camera detenție, întrucât era în perioada de carantină”, a declarat inspector principal Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă și au decis efectuarea necropsiei pentru a stabili cauza morții.

În acest moment în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași sunt încarcerate 1365 de persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?